"Other than my eye, two things aren't paralyzed, my imagination and my memory. .."

Spre rusinea mea inca nu am invatat sa fac recenzii .In fine...Ma obsedeaza inca filmul
asta destul de bine regizat,usor plictisitor la inceput ,insa o data ce incep primele minute nu-ti poti lua ochii(asta fiind o reclama stupida de umplutura).
M-a impresionat tare mult finalul in care omul nu iese invingator...defapt... depinde cum e privita povestea ,pentru ca :
- Jean-Dominique ar putea fi invingator luandu-l in considerare pur si simplu pe el ,ca om, modul in care a fost scrisa cartea si ce a fost lasat,dupa drumurile chinuitoare parcurse pentru scrierea cartii .

- nu ,pentru ca nu a ramas .

Pana la urma,cine-ar ramane?Cine ar fi ramas ?Sau cine va .


Scafandrul si fluturele - un film de Julian Schnabel si inspirat dupa volumul "Le Scaphandre et le papillon" de Jean-Dominique Bauby.

Jean-Dominique Bauby are 43 de ani si este un tata de familie fericit. Dar sufera un atac cerebral si, dupa ce se trezeste din coma, isi da seama ca a ramas paralizat complet. Barbatul nu mai poate decat clipi. Cu ochiul stang. Clipind din ochi pentru fiecare litera a alfabetului, Bauby scrie o carte, Scafandrul si fluturele, fresca a trairilor sale din trupul care nu-i mai este decat o inchisoare.

“Oare înainte am fost orb si surd sau a fost nevoie de lumina necrutatoare a dezastrului, ca sa îmi pot gasi adevarata natura ?”, se întreaba Jean-Dominique Bauby, adresandu-se atat lui însusi, cat si noua, tuturor. E nevoie sa suferi de “sindromul locked-in” pentru ca o fiinta omeneasca sa devina constienta si sa îi faca pe ceilalti sa empatizeze ? Trebuie sa ne îmbolnavim, pentru ca îngerii sa apara si sa ne ajute ?

Tatal meu a murit la varsta de 92 de ani. Nu a fost niciodata cu adevarat bolnav. A avut o casnicie fericita cu mama mea, timp de mai bine de 60 de ani. Cei mai multi oameni ar spune imediat ca îsi doresc o viata ca a lui, dar, cum nu fusese bolnav niciodata, nu era pregatit pentru moarte, care îl terifia. Spre sfarsitul vietii sale a locuit cu mine si sotia mea, dar eu nu am reusit sa îl salvez de aceasta teama. Viata nu poate fi alcatuita doar din durere, haos sexual si vid. Trebuie sa mai existe si altceva.

Cand Jean-Dominique era un membru al societatii sanatos, inteligent si viguros, era scriitor. Nu era nimic altceva decat un autor care lucra în conformitate cu standardele succesului social. Dupa ce a paralizat si a renascut sub forma de ochi – punctul de vedere a ceea ce el numeste “fluturele” – a pornit în cautarea vietii sale si a paradoxurilor vietii, realizand o lucrare care are un efect urias asupra tuturor celor care o citesc.

“Viata mea a fost un sir de lucruri “cat pe-aci sa fie ratate”... Femeile pe care nu am fost capabil sa le iubesc, sansele pe care le-as fi avut ca sa ma bucur, dar pe care le-am lasat sa se piarda...O cursa în care, desi stiam rezultatul de la bun început, nu am reusit sa pariez pe castigator.” O privire introspectiva asupra vietii. O sansa la constientizare. Aceasta este povestea noastra, a tuturor, care cu siguranta ne confruntam cu moartea si boala. Dar, daca ne uitam cu atentie, putem gasi aici sens si frumusete.

Am dorit ca acest film sa fie un instrument, ca si cartea lui, un dispozitiv de autoajutorare, care sa va ajute sa faceti fata propriei morti. Asta am sperat si din acest motiv am facut acest film.
Julian Schnabel