Totdeauna amenintati de lumina zorilor ,imbratisati pe scaun de lemn ,
Totdeauna obsedati de timp si ziua ce urma sa vina ...ca in prima noapte-a lunii
si-ntotdeauna vorbind despre sfarsitul iubirii
"...fara sa stim daca maine vom mai fi impreuna....totdeauna dragostea amenintata de altii si de noi insine
totdeauna acest soare negru care ne lumineaza,cand se ating, mainile,
totdeauna infricosati ca mainile noastre vor ajunge la capatul dragostei noastre
si totdeauna visand sa ne iubim fara sa stim
daca suntem primii oameni pe lume sau ultimii
daca lumea incepe cu noi sau sfarsteste.
Totdeauna dragostea in umbra ca inteleptii lui Rembrandt
ea care n-are nevoie de intelepciune ci de speranta
si totusi daca vom muri vreodata dragostea noastra,va muri nu din pricina noptii
ci din pricina ca noi insine am amenintat-o prea mult."
(Octavian Paler.Noptile-Scrisori Imaginare)